ECHIPA

ECHIPA

Pagini

vineri, 17 mai 2013

Aseara a avut loc inaugurarea noului Centru de Copii şi Juniori "Săgeata" Popricani

Ieri, la ora 17.30, pe stadionul din Popricani, a avut loc inaugurarea noului Centru de Copii şi Juniori "Săgeata", materializîndu-se astfel proiectul iniţiat de staff-ul A.C.S."Pieta" Iaşi. 

Au venit la teren 44 copii, însoţiţi de părinţi, unchi ori bunici. Intuind o participare masivă, atît antrenorul echipei de seniori, Daniel Enuţă, cît şi domnul consilier Gabi Teodoru, s-au implicat efectiv în organizarea şi desfăşurarea primului antrenament, acordînd astfel o susţinere esenţială coordonatorului centrului, Marcel Flueraru.

După prezentarea proiectului şi rezolvarea inerentelor probleme organizatorice, s-a mers pe teren, unde, după încălzire, copiii au fost împărţiţi în 4 echipe şi s-a dat drumul la două meciuri, pentru o primă evaluare a potenţialului tinerilor jucători.

La final, antrenorul Marcel Flueraru a făcut o primă separare a lotului, pe grupe de vîrstă, urmînd ca pe parcursul lecţiilor viitoare să se facă ajustările necesare.


 Astfel, în acest moment, la "Săgeata" Popricani există 4 grupe de copii şi juniori: 1997-98, 1999-2000, 2001-2002 şi grupa mică (cei sub 10 ani).

Vom reveni cu amănunte şi material video în cel mai scurt timp posibil!



http://www.bzi.ro/a-fost-inaugurat-centrul-de-copii-si-juniori-de-la-popricani-365544

2 comentarii: