ECHIPA

ECHIPA

Pagini

luni, 17 decembrie 2012

RAPID DUMESTI nu promoveaza 3 ani !?!?!?

732 de echipe se luptă pentru onoare! Situaţia la finalul primei părţi a sezonului în cele 42 de campionate din Liga 4

Conform regulamentelor după care este guvernat fotbalul românesc, doar primele trei eşaloane sunt profesioniste, desfăşurându-se sub egida LPF şi FRF. Tot ce este mai jos înseamnă campionate judeţene de amatori, adică 42 de "bordeie" cu tot atâtea "obiceie". În timp ce la nivelele superioare se moare de foame şi formaţiile se desfiinţează pe capete, Liga a IV-a a ajuns în unele judeţe să aibă două serii sau chiar şi trei, cum e cazul Buzăului.
În aceste condiţii, cu atât de multe echipe, etapă de etapă nu se duce lipsă de evenimente. Jucătorii se bat între ei sau îi agresează pe arbitri, unele terenuri arată ca după bombardament, fiind bune pentru orice, numai pentru fotbal nu, iar folosirea de jucători pe fals este la ordinea zilei.
Acum, că s-a tras linie pe 2012, www.liga2.ro vă oferă clasamentele din toate cele 41 de judeţe, plus Bucureşti, dar şi o serie de curiozităţi şi recorduri inedite.

# Singurul campionat care are mai mult de două serii este Buzăul, care este împărţit în seria 1 - lider Foresta Nehoiu, seria 2 - lider Locomotiva Buzău şi seria 3 - lider Voinţa Lanuri

# 6 campionate au câte două serii. Este vorba de Bucureşti, Constanţa, Maramureş, Satu Mare, Vâlcea şi Vrancea
# Doar cinci echipe nu au pierdut niciun meci până acum: SC Bacău II (17 victorii din 17 meciuri), FCM Baia Mare, Lieşti, Posada Perişani (toate cu 14 din 14) şi Csikszereda (13 din 13)
# FCM Baia Mare poate fi considerată cea mai bună echipă din Liga a IV-a, cu 14 victorii din 14 meciuri, dar şi cel mai bun atac, cu 132 de goluri marcate şi doar 11 primite!
# Gloria Agighiol (Tulcea) se află la polul opus, cu 0 puncte în 16 meciuri, 116 goluri primite şi 14 marcate

# 2 echipe au marcat peste 100 de goluri: FCM Baia Mare (132) şi AFC Dobroeşti (110)
# +121 este golaverajul celor de la FCM Baia Mare - record absolut al Ligii a IV-a
# 9,42 goluri pe meci este media celor de la FCM Baia Mare - cea mai mare din Liga a IV-a
 
# Rapid Dumeşti este liderul Ligii a IV-a Iaşi şi se îndreaptă spre al cincilea titlu consecutiv. În vara lui 2011, a câştigat barajul şi nu s-a înscris în Liga a III-a, aşa că a primit interdicţie de promovare pentru trei ani!
# Una dintre echipele fără niciun punct în Liga a IV-a, codaşa Voinţa Răcăşdia a ratat deplasarea la Berzasca deoarece nu ştia că etapa a fost reprogramată ca să pice cu o zi înainte de 1 decembrie. AJF-ul din Caraş nu a crezut-o!
# Portarul Eduard Pap (18 ani, Marcel Băban Jimbolia) a fost singurul titular din Liga a IV-a la un lot de juniori ai României, fiind folosit la U19 contra Armeniei (1-0)

# Şapte jucători de la desfiinţata Oltchim au ajuns în Liga a IV-a la Voinţa Orleşti, printre care şi ghanezul Agbleta (ex-Poli Galaţi), care este acum singurul străin din campionatul vâlcean
# 3 sateliţi nu ştiu dacă vor putea promova în Liga a III-a din cauza echipelor "mamă" care evoluează deja acolo. Este vorba de SC II Bacău, care speră ca prima echipă să promoveze în Liga a II-a, dar şi de Chiajna III şi Juventus II care au şanse să prindă play-off-ul pentru titlul Bucureştiului. Aceste două echipe din urmă depind de situaţia Chiajnei II respectiv Juventusului, care se află în acest moment la retrogradare în Liga a III-a şi cu care pot face rocada, în cel mai fericit caz
# Belodedici (48 de ani), Tom Cristea (48 de ani), Oprişan (45 de ani), Iftodi (42 de ani) şi Bogdan Andone (37 de ani) sunt legitimaţi la GVD Bucureşti

# Chiar dacă antrenează la Motru (Liga a III-a), Ştefan Nanu (44 de ani) evoluează în timpul liber şi la Baia de Aramă, liderul judeţului Mehedinţi! Dacă aceştia vor promova, antrenorul Nanu va fi coleg de serie cu jucătorul Nanu!
# Dinamo Bucureşti are un satelit cu alt nume tocmai în judeţul Bacău: Dinamo Oneşti!

# Singurele echipe care au al treilea satelit în Liga a IV-a sunt Chiajna (III) şi Sportul (III)

# 0,25 goluri pe meci au primit Locomotiva Buzău (3 în 12 meciuri) şi Someşul Oar (4 în 16), acestea fiind cele mai bune defensive din Liga a IV-a

# 5 goluri a marcat Brisca Sarasău în 12 meciuri, având cel mai slab atac din Liga a IV-a!
# Tot cinci este şi numărul echipelor cu 0 puncte: Sarasău (12 jocuri), Urzica, Răcăşdia, Răducăneni şi Agighiol (toate cu 16 meciuri)
# 4 echipe au primit peste 100 de goluri: ASF Frăţia (104), Crişul Alb Şicula (108), AS Corcova (110), Gloria Agighiol (116)

# 8 egaluri au cei de la Sportul Chişcani. Ocupanta locului 9 în campionatul brăilean are cele mai multe egaluri dintre toate cele 732 de echipe din Liga a IV-a
# 24 de sateliţi evoluează în Liga a IV-a (incluzând aici şi pe Dinamo Oneşti), cei mai mulţi adică 5 fiind la Bucureşti: Cernica II, Juventus II, Voluntari II (foto, în alb), Chiajna III (foto în verde) şi Sportul III
 
Articol şi statistici de Mihai ANDRIEŞ

















 
Articol şi foto de Mihai ANDRIEŞ

SURSA: http://liga2.prosport.ro/liga-4/732-de-echipe-se-lupta-pentru-onoare-situatia-la-finalul-primei-parti-a-sezonului-in-cele-42-de-campionate-din-liga-4-10392167

 

 

2 comentarii:

  1. vise erotice ale ziaristilor din presa centrala. ne auzim la finele campionatului, cand voi avea un nou prilej de a ma distra pe seama celor care ii canta prohodul rapidului =))

    RăspundețiȘtergere
  2. O echipa de pseudo-mercenari, care joaca fotbal pe parizer si salam :)
    Repet, sunteti GROPARII fotbalului iesean, si cum este POST acum, ma abtin de la alte comentarii.

    PS - stai linistit, nu avem nevoie de jucatori de la voi!

    RăspundețiȘtergere